Vještičarstvo - WICCA - paganizam - šamanizam

Would you like to react to this message? Create an account in a few clicks or log in to continue.
Vještičarstvo - WICCA - paganizam - šamanizam

Da biste vidjeli cio sadržaj foruma postanite član - registrujte se! If you would like to view all contents in forum - click to Register


    Rumunska magija

    Tana
    Tana
    Vještac/Vještica


    Broj komentara : 349
    Join date : 2015-06-30
    Mjesto : Ilirikum

    Rumunska magija Empty Rumunska magija

    Komentar by Tana Wed Jul 01, 2015 8:24 am



    De desfăcătură

    Luăm apă într-o oală de pământ și strângem: fuse, seceri, cuțite, ace, foarfeci, un sucitor, cămașa și poalele femeii care este bolnavă, și aruncând cărbuni încinși în oală, zicem:

    Du-te duh negru și necurat,

    Du-te pe capu cui te-a mânat.

    El te-a mânat,

    Eu te întorc,

    De nu te vei întoarce:

    Te-oi tăia cu secera,

    Te-oi forfeca cu foarfecele,

    Cu fusurile te-oi străpunge,

    Cu acele te-oi coase,

    Și cu cuțitul te-oi tăia.

    Dute înapoi și nu gândi

    Că vei face coconi,

    Din coconii (cutărei).

    Nu-ți vei face bărbat,

    Din bărbatul (cutărei).

    Nici nu-ți vei face masă,

    Din masa (cutărei).

    Nici că te-ai veseli

    Cu bărbatul (cutărei).

    Nici ți-ai face, așternut,

    Din așternutu (cutărei).

    Ce voi faceți,

    Eu desfac.

    De faceți cu pământ luat din urma (cutărei),

    Eu desfac.

    De faceți cu burduf în apă,

    Eu desfac.

    De faceți cu surcele de la tăietor,

    Eu desfac.

    De faceți cu mătură părăsită,

    Eu desfac.

    De faceți cu bâtă părăsită,

    Eu desfac.

    De faceți cu toiag,

    Părăsit din biserică,

    Eu desfac.

    Du-te, du-te înapoi:

    Întoarce-le masa,

    Sparge-le casa,

    Întoarce-le ciuru,

    Sparge-le c...u.

    Întoarce-le sita,

    Sparge-le p...a.

    Voi faceți cu-o mână,

    Eu desfac cu două.

    Voi faceți cu două,

    Eu desfac cu trei.

    Voi faceți cu trei,

    Eu desfac cu patru.

    Voi faceți cu patru,

    Eu desfac cu cinci.

    Voi faceți cu cinci,

    Eu desfac cu șase.

    Voi faceți cu șase,

    Eu desfac cu șapte.

    Voi faceți cu șapte,

    Eu desfac cu opt.

    Voi faceți cu opt,

    Eu desfac cu nouă.

    Voi faceți cu nouă,

    Eu desfac cu mâinile-amândouă,

    Și cu voia lui Dumnezeu.

    Luăm apoi cămașa femeii bolnave și zicem: cu acu te-mpung, cu secera te tai, cu foarfecele te foarfec, cu fusele te străpung, cu cuțitul te tai, cu sucitorul te sucesc. Și la cuvintele acestea începem, cu sucitorul a suci cămașa pe jos, de la un colț al casei până la celălalt, astfel încât, să ajungem la toate cele patru colțuri ale casei. Apa care s-a folosit la descântat o dăm s-o ducă la bolnavă, dar în așa fel, ca acela care o duce să nu se mai uite înapoi, până ce nu ajunge la bolnavă. Patul bolnavei să se întoarcă, așa că unde i-a fost capul să-i fie picioarele. Sub căpătâiul patului, adică sub perină, să se puie două grăunțe de usturoi. La picioare nouă grăunțe de piper, iar în mijlocul patului, sub așternut, pe scândurile goale, să se pună o seceră părăsită și un cuțit părăsit. În prispă, desupra ușii, la intrare, în pragul ușii, să se înfigă o seceră, două ace, și un cuțit. Iar în podul casei, la cele patru colțuri ale casei, să se pună patru oale răsturnate cu gura-n jos, iar în casa unde zace bolnava, să se rezeme, nouă vase de lut cu gura către perete. Cămașa și poalele cu care s-a făcut descântătura, să se întoarcă pe dos, și să se dea bolnavei. Aceasta să le îmbrace și să fie pusă sub grinda care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a fi întărit podul casei (aceasta semnificând crucea). Apa cu care s-a descântat se ia și se toarnă pe vârful capului bolnavei, în așa fel să curgă pe tot corpul, până jos la picioare. Bolnava va visa apoi noaptea care femeie a făcut făcătura pe dânsa.
    Tana
    Tana
    Vještac/Vještica


    Broj komentara : 349
    Join date : 2015-06-30
    Mjesto : Ilirikum

    Rumunska magija Empty Re: Rumunska magija

    Komentar by Tana Wed Jul 01, 2015 8:25 am

    Descântec de a desface ura de pe o fată

    Când fata nu-i iubită, spunem că cineva a aruncat ură pe ea și de aceea trebuie să i se descânte. În zori de ziuă, înainte de răsăritul soarelui, mergem în Cernișoară, și luând apă, aruncă peste vârful capului, zicând:

    Dimineață m-am sculat,

    Pe cărare m-am luat:

    Pe cărarea lui Avram

    La izvorul lui Iordan.

    -Bună dimineața izvor,

    -Sănătate-bună (numele) cea frumoasă,

    Da ce ai sughițat,

    Ce ai lunecat,

    Ce te-ai întristat

    Și la mine ai venit

    Mai de dimineață,

    Decât celelalte toate?

    -Mie ură mi-a adus

    Și nimeni nu mi-a spus

    Și din față și din dos

    Și din creștet până jos,

    Vedeai un buștean putregăios.

    Mă uitai pe Cernișoară în sus,

    Văzui 99 de picuri de pe pietre,

    A sfântului soare surori.

    Și-ntre ele m-a luat, și de ură m-a spălat,

    Și de dragoste m-a încărcat

    Și pe țărmure m-a scos

    În veșmânt albastru m-a îmbrăcat

    Și pe cal năzdrăvan m-a încălecat,

    Și-n mâna mea cea dreaptă

    Trâmbiță de aur mi-a pus,

    Și pe umăr un pui de cuc

    Și pe uliță m-a îndemnat:

    Cucu a prins a cânta,

    Trâmbița a trâmbița.

    Oamenii la uliță ieșea,

    Domni și doamne

    De la prânz da se scula,

    Și cu toții se-ntreba:

    -Cine-i aceasta așa de frumoasă,

    Doară-i doamna împărăteasă?

    -Ba nu-i doamna împărăteasă,

    Ci este (cutare) cea frumoasă,

    -Da unde o duceți,

    Unde o veți lăsa-o?

    -Pe gura cămășii,

    Pe-acolo vom băga-o.

    Cu miere dulce vom îndulci-o,

    Cu măgheran vom mirosi-o,

    Bătrânii vor cinsti-o

    Cu paharele pline

    Și cu pălăriile în mână.

    Tinerii vor iubi-o,

    Eu de la mine descânt.

    Dumnezeu e prea sfânt.

    Eu cu descântecu meu,

    Leacu-i de la Dumnezeu.

    Descântecul acesta se face mai ales în zilele de Crăciun, la Paști, la Bobotează, la Rusalii. Dacă se face în zile comune, acestea sunt marțea și vinerea.
    Tana
    Tana
    Vještac/Vještica


    Broj komentara : 349
    Join date : 2015-06-30
    Mjesto : Ilirikum

    Rumunska magija Empty Re: Rumunska magija

    Komentar by Tana Wed Jul 01, 2015 8:26 am

    De desfăcătură

    Făcătura este o boală produsă din pricina farmecelor, făcută, în special, de femei vrăjitoare. Se arată mai ales în forma unor bube, ce se ivesc pe față, mâini, piept și picioare în număr foarte mare. Făcătura se aruncă în mijlocul drumului, și cel ce umblă pe mijlocul drumului, se întâlnește cu făcătura și cade bolnav. Descântăm în modul următor:

    Hăi vacă neagră,

    Hăi duh necurat;

    De te-a mânat cu o mână,

    Eu te întorc cu două.

    De te-a mânat cu două,

    Eu te întorc cu trei.

    De te-a mânat cu trei,

    Eu te întorc cu patru.

    De te-a mânat cu patru,

    Eu te întorc cu cinci.

    De te-a mânat cu cinci,

    Eu te întorc cu șase.

    De te-a mânat cu șase,

    Eu te întorc cu șapte.

    De te-a mânat cu șapte,

    Eu te întorc cu opt.

    De te-a mânat cu opt,

    Eu te întorc cu nouă.

    Și cu mâinile mele amândouă.

    De aici să te duci,

    Aici să n-ai loc.

    Cât ai arde un păr în foc.

    Înainte de a începe descântecul luăm un sul, de la războiul de țesut, și un cuțit cu mânerul de aramă, și dând cu ele în cele patru colțuri de la casă, începem a descânta. Sfârșind descântecul, luăm sulul și-l punem cu dinții în sus înaintea patului celui bolnav. Peste sul se pune cămașa celui bolnav, apoi amândouă lângă bolnav în pat, iar cuțitul îl împlântăm într-o scândură de deasupra capului patului, și după trei zile îl scoatem; de-i plin de sânge, atunci e bolnav de făcătură. Descântecul se face de nouă ori: marți și joi seara, în răstimpul acesta, din casă nu trebuie să dăm nimica, nici pâine , nici sare, altfel descântecul n-are folos.

    Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești
    Tana
    Tana
    Vještac/Vještica


    Broj komentara : 349
    Join date : 2015-06-30
    Mjesto : Ilirikum

    Rumunska magija Empty Re: Rumunska magija

    Komentar by Tana Wed Jul 01, 2015 8:27 am

    De făcătură

    Luăm cămașa femeii bolnave și să avem la îndemână un mai cu ajutorul căruia se bat hainele la spălat, o săcure, o seceră și o lingură, și începem a zice:

    Hăi Rujană roșie,

    Cu buzele galbene.

    La (cutare) nu veni:

    Că n-ai pat de culcat,

    Nici lingură de mâncat,

    Nici locuț de așezat.

    Nu gândi ce-ai face:

    Bărbat din bărbatu (cutărei),

    Bogăție din bogăția (cutărei),

    Coconi, din coconii (cutărei),

    Boi din boii (cutărei),

    Casă din casa (cutărei).

    Că de nu ți-oi face, ce ți-oi face:

    Cu securea dumica-ți-oi,

    Cu secera secera-ți-oi,

    Și-napoi abate-ți-oi.

    Mai înfocat.

    Și mai spurcat,

    Pe capu cui te-a dat.

    După aceea luăm săcurea și-o băgăm prin gura cămeșii și ținând de coada săcurii dăm de nouă ori către cei patru pereți ai casei. Luăm apoi săcurea și-o băgăm pe gura cămășii, și dăm de nouă ori în cărbunii de foc, ce se află pe vatra cuptorului. Asemenea și maiul de bătut rufe, îl băgăm prin gura cămășii femeii bolnave, căreia îi descântăm și dăm de nouă ori în încheieturile maiului.

    Luăm apoi săcurea, secera, maiul de bătut rufe și lingura, și le împlântăm lângă peretele casei și zicem: eu nu împlânt în pământ, ci în inima aceleia care a făcut făcătura pe (cutare).

    Cămașa o dăm, s-o ducă înapoi la bolnavă, și să i-o pună sub căpătâi, sub perină, și dacă nu doarme greu, va visa cine a făcut făcătura pe dânsa.

    Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

    Sponsored content


    Rumunska magija Empty Re: Rumunska magija

    Komentar by Sponsored content


      Danas je Sat Apr 27, 2024 6:42 am